Aventură nocturnă în Pădurea Băneasa: fluturi de noapte și lilieci
octombrie 6, 2025
Berlinul – inspirație pentru un oraș ca un parc natural
Zilele trecute, am pornit la drum spre Berlin alături de colegii de la Asociația Parcul Natural București pentru a ne inspira din modul în care capitala Germaniei implementează tranziția verde pentru un oraș bun de trăit, administrat cu grijă față de comunități și biodiversitate.
De ce Berlin? Auzisem multe lucruri bune și voiam să vedem cu ochii noștri cum este facilitată interacțiunea om-natură în parcurile clasice și pădurile din inima orașului, cum este negociat echilibrul între nevoia oamenilor pentru activități în natură și dorința de a proteja patrimoniul natural urban.
Au fost trei zile pline. Ne-am început periplul în Park am Gleisdreieck, deschis publicului în 2013 într-o zonă abandonată a orașului, în care natura s-a instalat spontan printre șinele abandonate de cale ferată.
Peisajul este asemănător cu cel din Parcul Liniei, înainte de amenajări. Însă aici, administrația orașului a ales să pună în valoare natura sălbatică și patrimoniul industrial, integrându-le alături de funcțiunile specifice unui parc clasic (terenuri de sport, țarcuri pentru căței, cafenea, locuri de joacă). S-a găsit spațiu pentru toate. Au fost definite chiar și zone cu acces restricționat, buzunare de biodiversitate în care animalele parcului pot să-și continue viața în liniștite. Am văzut și un loc de joacă foarte interesant, fără tartan sau tobogane de plastic, alcătuit doar din lemn, frânghii, cu tocătură de lemn pe jos. De altfel, în niciun loc de joacă din Berlin nu am găsit tartan pe jos, doar mulci și nisip. Ne-au plăcut mult și pajiștile sălbatice din parc, lăsate necosite până la final de septembrie și delimitate simplu față de zona cu gazon accesibilă publicului, cu o serie de stâlpișori de lemn.
Fix lângă Parcul Gleisdreieck se află și Rosenduft Garden, o grădină interculturală îngrijită de o comunitate informală. Proiectul a fost inițiat în 2006 de Asociația Europa Kultur pentru a oferi sprijin emoțional femeilor traumatizate de războiul din Bosnia și Herțegovina, un soi de centru comunitar alternativ prin care refugiații au putut prinde noi rădăcini. Ne-a plăcut mult să vedem că toată grădina era lucrată la comun, fără parcele delimitate, precum și diversitatea speciilor de legume și flori cultivate acolo, care îi oferă un aer idilic. Am apreciat și că există un mic iaz pentru amfibieni și insecte, dovadă a unei perspective complexe a echilibrului natural pe care o grădină comunitară îl poate găzdui.
Am continuat vizita cu o plimbare spre centrul orașului, pe malul Canalului Landwehr. Am văzut câteva lișițe, rațe mari și o lebădă, dar ceea ce cu adevărat ne-a impresionat este grădina “albastră” construită în Potsdamer Platz, prin care apa de ploaie e captată de pe acoperișuri, filtrată cu ajutorul vegetației și mai apoi refolosită pentru irigarea spațiilor verzi și a fântânilor arteziene care răcoresc orașul vara.
Destul de rapid am ajuns și în Tiergarten, pădurea parc de peste 200 de hectare din centrul Berlinului. Am apreciat amenajarea peisagistică de aici, cu locuri de șezut, de alergat, zone de pădure cu arbori bătrâni puși în conservare, pajiști cu plante perene, monumente istorice, alei pavate sau acoperite cu mulci. Am aflat că au un program de conservare prin care arborii valoroși sunt vopsiți de voluntari cu o rășină specială pentru a-i proteja de castorii care trăiesc în parc. Ni s-a părut curios și amuzant în același timp, ocazie cu care ne-am adus aminte că și la noi arborii urbani încă sunt văruiți, dar fără justificare. Și încă un detaliu. Lemnul mort rămâne în sit fiind epuizat de ciuperci, insecte și păsări. Ciclurile naturale ale vieții în ecosistemul urban sunt respectate și pe cât posibil întreținute.
Ne-am încheiat prima zi a excursiei în Tempelhofer Feld, aeroportul din interiorul orașului care a fost închis definitiv în 2008. După nenumărate proteste ale activiștilor și un referendum local, cele peste 330 de hectare au fost puse în conservare în întregime în regim spațiu verde deschis publicului larg. Dezbaterea privind folosirea spațiului pe termen lung continuă, căci administrația publică și-a exprimat intenția de a permite dezvoltarea pe un sfert din parc a unui mix de funcțiuni care să includă și locuințe sociale, pentru a răspunde nevoii de spațiu pentru dezvoltarea orașului. În paralel, se fac eforturi pentru renaturarea spațiului verde, creând mici păduri urbane și grădini cu plante perene.
A doua zi am ajuns tot în proximitatea aeroportului, la Floating University, un loc magic, parcă desprins din animațiile japonezului Hayao Miyazaki. Un bazin abandonat, care preia apele pluviale adunate pe aeroport a fost transformat treptat, în urma inițiativei unui grup de arhitecți, urbaniști și activiști de mediu, într-un spațiu experimental dedicat protecției mediului și locuirii sustenabile. Cei peste 20 de membri ai Floating University încă se luptă cu autoritățile și dezvoltatorii imobiliari să păstreze zona ca un laborator de inițiative pentru sustenabilitate și reziliență urbană. La Floating ne-au surprins soluțiile arhitecturale, accesibilizarea zonei și creativitatea staff-ului tehnic. Ne-a surprins și un superb stârc cenușiu, care s-a așezat lângă noi pe baltă și a luat prânzul liniștit.
În apropiere, se găsește și Prinzessinnen garten, o grădină comunitară ieșită din comun. Iese în evidență pentru că funcționează într-un cimitir evanghelic aflat într-un proces de închidere de lungă durată, timp de 20 de ani. Este îngrijită de o asociație care funcționează în regim de semi-voluntariat, un colectiv pasionat de peisagiști, arhitecți și iubitori de grădinărit. Administratorul cimitirului a pus la dispoziție asociației spațiile verzi eliberate de morminte în schimbul angajamentului de a îngriji vegetația, un parteneriat din care toată lumea are de câștigat. Grădina comunitară este împărțită în trei zone: una pentru educație informală, accesată de școli și grădinițe în mod regulat, a doua pentru grădinărit comunitar și ateliere destinate publicului larg și o a treia, în care membrii asociației cultivă legume și flori pe care mai apoi le vând pentru a se auto-finanța. A, și apropo de colaborare, organizația îngrijitoare își are birourile în fosta capelă a cimitirului.
Înainte de cină, am ajuns și în Parcul Natural Südgelände, o altă pădure urbană a orașului care a prins rădăcini de-a lungul unei foste căi ferate a orașului. Pe lângă faptul că zona a fost pusă sub protecție, amenajată și deschisă publicului încă din anii 1999-2000, ni s-a părut simpatic că managementul vegetației se face cu ajutorul unei turme de oi. Administratorul parcului ne-a povestit că în trecut colaborau cu o asociație pentru a implementa acest proiect, dar că, de curând, Grün Berlin — compania care administrează spațiile verzi din oraș — și-a achiziționat propriile animale, pe care le plimbă în mai multe parcuri pentru a rezolva problema cu tunsul ierbii într-un mod sustenabil. În plus, în această arie naturală protejată există și o galerie de artă cu sculpturi abstracte, un turn de apă restaurat de curând, un tunel dedicat grafferilor, dar și un restaurant care putea fi închiriat pentru festivități, asigurând sustenabilitatea economică a proiectului. Intrarea în parcul natural costa doar 1 euro/vizită sau 40 euro/an.
Ultima zi ne-am pus în plan să vizităm și Grunewald, cea mai mare pădure urbană din vestul Berlinului, aflată la doar 40 de minute de mers cu autobuzul din centrul orașului. Cele peste 3000 de hectare acoperite preponderent de conifere și betulacee cuprind de alei largi cu băncuțe din materiale naturale, potrivite pentru plimbări, alergare și ciclism, un muzeu al vânătorii, zone pentru activități artistice, dar și o rețea de lacuri și canale. Există și zone cu protecție strictă, în care accesul este restricționat pentru a proteja broscuțele, păsările și celelalte animale care trăiesc acolo. Ne-a plăcut mult să vedem oameni de toate vârstele care veniseră să se bucure de liniște și de ziua însorită în pădure.
Ne apropiem de finalul expediției. Trebuie să menționăm că am fost plăcut surprinși de modul în care alveolele din Berlin sunt amenajate cu mixuri interesante de ierburi și plante perene pentru polenizatori. Am remarcat și diversitatea de specii de arbori plantați pe aliniamentele stradale, precum și tendința de a mări alveolele destinate acestora, permițând apei și aerului să ajungă la rădăcini. Ah, și să nu uităm, fiecare arbore, tânăr sau bătrân, avea un număr unic de identificare și saci de udare, ceea ce ne face să presupunem că există un registru verde al orașului în care administrația monitorizează evoluția lor.
Văzut din avion, Berlinul pare într-adevăr verde. Râmânem în minte cu discuția purtată cu cei de la Stiftung Naturschutz Berlin, fundația care gestionează o bună parte din munca de conservare, conștientizare, voluntariat pentru biodiversitatea și peisajele sălbatice din oraș. Peste 17% din suprafața orașului este spațiu verde în prezent, iar ținta este de a ajunge cât mai aproape de 30% până în 2030. Ne dorim să vedem ambiții asemănătoare și în București, dublate de alocarea resurselor umane și materiale necesare pentru a le oferi oamenilor o experiență de calitate în zonele naturale urbane.
La final, câteva gânduri de la fiecare dintre membrii echipei despre călătorie
Dan Bărbulescu, director executiv al APNB:
„Mergând prin zonele verzi sau sălbatice ale Berlinului, mi-am dat seama de potențialul extraordinar pe care îl are Bucureștiul în materie de natură, conservare și acces al populației la aceste oportunități. Cele două orașe seamănă, ambele împart moștenirea regimurilor comuniste și dictatoriale care au lăsat urme adânci în țesătura urbană. Fenomenul de succesiune de la Văcărești este asemănător cu cel care a stat la baza dezvoltării Parcul Natural Südgelände, aceeași zonă industrială abandonată recolonizată de natură. Și mai sunt și alte astfel de exemple. Ce le diferențiază pe cele două orașe este grija Berlinului față de natură, grijă care a început consistent în anii 90, grijă alimentată mai ales de conștiința puternică a locuitorilor săi. La București trebuie să construim interesul față de natură și să dirijăm politicile publice astfel încât prin parteneriat să salvăm și să creștem zonele de natură extraordinară ale orașului. Am văzut foarte multe animale de companie fericite și sănătoase. Și nici un excrement pe stradă.”
Cristian Neagoe, manager de evenimente și relații comunitare:
„Am fost uimit să aflu că Rangerii Naturii Urbane din Berlin sunt toți vreo 50 la număr, asta la o populație de peste 4 milioane și o suprafață de 3,743 km2. M-am lămurit apoi că acei 50 de rangeri trebuie să aibă studii de specialitate, fiecare fiind expert în anumite domenii biologice și ecologice. Berlinul se poate mândri, în schimb, cu sute de organizații de mediu, fiecare cu voluntarii săi, programe specifice de voluntariat pentru mediu în care implică oameni dintre cei mai diverși, inclusiv pe cei defavorizați, bătrâni, familii monoparentale sau persoane cu dizabilități. Foarte important: aproape toate școlile din Berlin au parte de programe de educație în mijlocul naturii, fiecare dintre ele având acces rapid și facil la cel puțin o arie naturală din vecinătate, fie ea și prin renaturarea unor căi ferată scoase din uz sau a unor spații industriale degradate și redate vieții sălbatice.
Sub coordonarea Fundației pentru Conservarea Naturii (Stiftung Naturschutz Berlin), Berlinul dedică o zi întreagă naturii urbane (Langer Tag der Stadtnatur), organizată de obicei în jurul solstițiului de vară, la care participă într-o formă sau alta mai tot orașul. Cred că e musai să ne adunăm la rândul nostru resursele pentru a face focus pe ariile naturale sălbatice (de care Bucureștiul încă se mai bucură), pe insecte, păsări și micile animale cu care împărțim orașul, de multe ori fără să știm. Și asta pentru că la noi încă le mai putem întâlni, în timp ce la Berlin abia am reușit să dăm de câte un fluture, o ploșniță sau vrabie. Absența păsărilor era chiar neliniștitoare, în sens opus față de celebrul film al lui Hitchcock. Din punctul ăsta de vedere, am pășit printr-un soi de „silent autumn” (ca s-o parafrazez pe Rachel Carson): cu toate eforturile nemților de renaturare, Berlinul are o mare problemă de biodiversitate. Iar asta e extrem de greu și de costisitor de remediat. Dincolo de asta, e minunat să vezi pajiști, iazuri și mici grădini comunitare la fiecare pas, îngrijite de vecini, mici organizații, iubitori de verde aflați doar în trecere, să te bucuri de atâta natură sălbatică într-un oraș sobru, brutalist și industrializat, trecut prin două războaie mondiale. În unele momente ale dimineții, străzile sunt straniu de goale, dar nici când orașul zumzăie de viață nu vezi ambuteiaje în trafic, poate și fiindcă o mare parte dintre orășeni preferă să meargă pe biciclete sau cu transportul în comun, punctual, eficient și acoperind fiecare colț al acestei mari capitale europene.”
Vlad Cioflec, biolog specializat în reptile și amfibieni, pasionat de păsări și mamifere:
„Indiferent de mărimea zonelor naturale și de tipul de habitat, de la păduri bătrâne și până la mici iazuri artificiale, protecția speciilor de interes conservativ este tratată cu maximă seriozitate. Șopârlele de câmp beneficiază de lucrări de management anuale în siturile unde au fost identificate, menite să păstreze zone deschise în care să se însorească și să își depună ouăle. Prezența broaștelor mai rare în lacuri sau chiar bazine de captare a apei de ploaie în zone rezidențiale implică automat adaptarea practicilor de întreținere pentru păstrarea sau îmbunătățirea calității mediului în zona respectivă. Autoritățile, societatea civilă, cât și publicul larg au înțeles de multă vreme că habitatele naturale, cât și cele renaturate, în care există o biodiversitate semnificativă, sunt zone perfecte pentru relaxare, plimbări cu familia, joacă, explorare, locuri în care se respiră aer curat și unde te poți bucura de culorile florilor de câmp, de zborul fluturilor sau de cântecele păsărilor. Cu alte cuvinte, investind în biodiversitatea urbană, orașul investește direct în sănătatea fizică și mentală a locuitorilor săi.”
Marius Stoican, coordonator proiecte de infrastructură turistică:
„Putem să avem asemănări între Berlin și București. Una dintre ele este perioada comunistă care a marcat în multe sensuri negative aceste două orașe. Sigur putem vedea și partea plină a paharului și un exemplu ar fi existența multor spații verzi rămase în cele două orașe. Asemănarea se oprește aici pentru că cetățenii Berlinului în frunte cu decidenții din sfera politică, au știut că pentru o viață sănătoasă într-un oraș mare, este nevoie ca aceste spații să fie protejate să rămână și generațiilor viitoare. Sperăm și lucrăm împreună, ong-uri și politic, ca natura din oraș să fie un aliat pentru o viață sănătoasă, protejându-le și maximizând funcția lor benefică pentru sănătate.”
Alex Oprița, coordonator advocacy și manager de proiect:
„Mereu e interesant să te întorci într-un oraș pe care l-ai mai vizitat și să-l privești printr-o lentilă diferită. A fost o surpriză să descopăr atâtea inițiative frumoase care protejează și pun în valoare natura urbană din Berlin. Cel mai mult mi-a plăcut să descopăr micile colțuri de natură îngrijite de societatea civilă și mi s-a părut foarte tare ideea de a transforma un cimitir într-o mare grădină comunitară. Am fost impresionat și de modul în care colectivul de Floating University a reușit să transforme un bazin betonat de retenție a apei pluviale într-un spațiu de inovare plin de verde, un mic sat plutitor. Lupta lor pentru conservarea acelui colț de natură și bătălia câștigată prin referendum pentru transformarea Aeroportului Tempelhof în parc ne arată din nou puterea organizării comunitare. Când multe voci vin laolaltă sunt greu de ignorat și tocmai de-asta e important să construim comunități capabile să apere colțurile de natură pe care le iubim în București. Mi-a mai rămas în minte modelul de organizare al celor de la Stiftung Naturschutz Berlin, fundația care se ocupă de munca de monitorizarea, conservare și educație pentru ariile naturale din oraș. Aceasta este finanțată in proporție de peste 95% din fonduri publice locale sau naționale, dar nu are obiective directe de advocacy; face doar colectare de date și consultanță pentru administrația publică (e drept că se și ține cont de părerea specialiștilor). Mi s-a părut că board-ul acestei fundații este structurat într-un mod foarte inteligent: 4 membri reprezentând principalele 4 partide politice din consiliul orașului, 4 membri reprezentând administrația publică și 4 membri reprezentând organizațiile de mediu din societatea civilă.”
Deplasarea colegilor de la Asociația Parcul Natural București la Berlin s-a făcut în cadrul proiectului Rewilding Bucharest, finanțat de Platforma de mediu pentru București, un program strategic multianual inițiat de Fundația Comunitară București și ING Romania.
Mulțumim MKBT (https://mkbt.ro) și Maria Pepine pentru ghidaj și oportunitățile de networking în natură.
