
Un oraș care crește împreună cu natura (Raport anual 2025)
septembrie 26, 2026
Parcul Natural Pădurea Băneasa, susținut de peste 200 de participanți la un tur cu bicicleta
Duminică, 27 septembrie 2026, a avut loc turul organizat de Asociația HaicuBicla și Asociația Parcul Natural București, în cadrul proiectului „Hai cu Bicla la Pădurea Băneasa”, finanțat de Primăria Sectorului 1.
Peste 200 de adulți, copii, adolescenți, seniori (și-un câine!) au pedalat duminica asta din Herăstrău până în Pădurea Băneasa, au participat la ateliere și tururi, apoi s-au întors printre betoane. Un mic test drive, pentru unii în premieră, despre cum ar putea fi experiența noastră dacă drumul spre cel mai vast și divers spațiu natural din București ar fi mai prietenos cu bicicliștii.


Excursia a adus împreună oameni de toate vârstele pentru o zi de mișcare și explorare, dar și pentru a susține protejarea pădurii și amenajarea unei legături sigure pentru bicicliști între oraș și această zonă naturală.
Participanții au pornit din Piața Charles de Gaulle și au ajuns la Cantonul Casa Albă, unde îi așteptau activități dedicate sustenabilității, biodiversității și creativității.
Mircea Ilie, de la Universitatea din București, a susținut un atelier de sustenabilitate, iar Andrei Nicoară i-a ghidat pe participanți într-un tur de descoperire a biodiversității pădurii. Artistul Alex Icodin a personalizat tricouri cu ilustrații pregătite pentru eveniment și i-a încurajat pe cei prezenți să încerce, la rândul lor, să picteze. Tricourile au devenit o amintire a zilei și un mesaj de susținere pentru Pădurea Băneasa.
Plimbarea a arătat și dificultățile pe care le întâmpină cei care vor să ajungă aici cu bicicleta. În prezent, deplasarea pe Șoseaua București–Ploiești (DN1) ridică probleme de siguranță, mai ales pentru familiile cu copii.
Pe durata turului, Poliția Locală Sector 1 și Poliția Rutieră au sprijinit deplasarea participanților în siguranță. O legătură velo continuă între oraș și pădure ar face însă aceste ieșiri accesibile și în afara evenimentelor organizate.
„Cei peste 200 de bucureșteni care au participat ieri la plimbarea cu bicicleta în Pădurea Băneasa, inclusiv copiii care s-au bucurat de mișcare și de timpul petrecut în natură, arată cât de mare este interesul pentru această zonă naturală în pericol. Înființarea Parcului Natural Pădurea Băneasa este calea prin care putem asigura un management unitar și integrarea pădurii în viziunea de dezvoltare a orașului, inclusiv prin implementarea unor benzi velo care să permită accesul în siguranță. Nu este acceptabil ca, în 2026, bucureștenii să nu poată ajunge în siguranță cu bicicleta în cea mai mare pădure din oraș”, spune Ciprian Gal, coordonator al campaniei APNB pentru Pădurea Băneasa.
Le mulțumim tuturor participanților, echipei Prima Evadare pentru sprijinul în mobilizarea și organizarea bicicliștilor, celor care au susținut atelierele și tururile, precum și instituțiilor implicate. George Cristian Tuță s-a alăturat, de asemenea, plimbării.



















































